Sâmbătă, 29 noiembrie 2008, un echipaj al Clubului de Istorie "Clio" de la Grupul Şcolar Bicaz a reprezentat unitatea şcolară cu succes la prima ediţie a Concursului Interjudeţean "Aspecte etnografice în comunităţile transilvane" organizat de Asociaţia profesorilor de istorie din România(APIR), filiala Bistriţa Năsăud. Concursul s-a desfăşurat la Sala de Concerte a Liceului de Muzică din municipiul Bistriţa cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Bistriţa, al Inspectoratului Şcolar Bistriţa Năsăud şi al Centrului judeţean pentru cultură. Echipajul nostru a fost format din patru elevi: Grama Alexandra, Voaideş Ionela, Poloşan Nicoleta şi Munteanu Igor. Suportul tehnic şi materialul video a fost oferit de elevul Popoaia Cătălin. Proiectul a fost coordonat de profesorii de istorie Sîrbu Xenia şi Apopei Mihai cu largul concurs al doamnei director Iorga Rodica.
Fiecare echipaj a trebuit să pregătească trei probe pentru concurs:
a) prezentarea unei personalităţi din zonă, respectiv meşterul popular Alexandru Găină din Dămuc;
b) prezentarea unor obiceiuri din zonă, respectiv obiceiuri pe cale de dispariţie din zona văii Bicazului precum ţesutul, cuptoarele de var, oieritul
c) prezentarea unei reţete culinare specifice zonei - s-a pregătit "julfa" cu sămânţă de cânepă, delicatesă specială pentru ajunul Crăciunului.
Competiţia a fost destul de strânsă, deoarece au participat 11 echipaje din care 9 au fost din judeţul Bistriţa Năsăud. "Nu ne aşteptam să câştigăm primul loc, dar se pare că munca noastră a fost apreciată", a afirmat Xenia Sârbu. "Am concurat alături de licee de artă, de muzică din Bistriţa şi din Cluj, dar juriul a fost de partea noastră", a precizat eleva Grama Alexandra, preşedinta Clubului de Istorie "Clio". "Având în vedere că noi am reprezentat Moldova, obiceiurile prezentate în graiul specific moldovenesc şi costumele originale din zona noastră au impresionat juriul", a mai adăugat eleva Voaideş Ionela. O altă membră a echipajului, Poloşan Nicoleta, susţine că acest premiu trebuie să ne mobilizeze pentru competiţiile următoare pentru a ne situa în topul celor mai buni elevi şi a celor mai bune licee.
Trebuie să menţionăm că atât la deschiderea concursului cât şi după festivitatea de premiere au fost susţinute programe artistice de către Liceul de Muzică din Bistriţa care au încântat audienţa. Mulţumim APIR Neamţ pentru invitaţia de a participa la un astfel de concurs şi sperăm să reprezentăm în continuare cu succes judeţul Neamţ!

Felicitări elevilor şi colegilor noştri de la Bicaz!