vineri, 4 ianuarie 2013

"Dacii liberi" trăiesc istoria la "Vasile Sav"

dacii1De mai bine de patru ani, la Liceul Tehnologic “Vasile Sav” funcționează unul dintre cele mai active cluburi din județ, destinat elevilor pasionați de istorie, intitulat “Dacii liberi”.

Membrii clubului s-au remarcat în fiecare an, prin participările deosebite la concursuri județene și naționale.
Luna septembrie a anului 2008 a însemnat, pentru mine, împlinirea unui vechi vis, acela de a înființa primul club școlar de istorie într-un liceu tehnologic din județul Neamț. Primul pas a fost cel mai greu, dar am beneficiat de entuziasmul și pasiunea deosebită a unui grup de elevi, Alin Bălțătescu, Vlad Cobzaru, Florin Apetrei, care, la acea dată, au reprezentat nucleul în jurul căruia am reușit să pun bazele acestui club. Iată că au trecut patru ani de atunci și pot afirma, fără falsă modestie, că am devenit un brand școlar în domeniul istoriei, nu numai prin rezultatele obținute, dar și prin semnalele receptate din toată țara, de la alți colegi și cluburi de istorie școlară“, a spus profesorul Cătălin Păiuș, coordonatorul clubului.
 citeşte mai mult...

Website-ul Clubului de Istorie "Dacii liberi": http://www.daciliberi.ro/